Situaţie revoltătoare într-un cabinet ginecologic din Argeş. Un medic este acuzat că a sechestrat două persoane şi le-a agresat, în urma unor neînţelegri din cauza banilor. Faptele s-ar fi petrecut în luna iulie, dar au ajuns abia acum în atenţia poliţiştilor.

Potrivit anchetatorilor, medicul, o femeie în vârstă de 65 de ani, i-a făcut o întrerupere de sarcină unei paciente, care a refuzat să plătească operaţia, pe motiv că e prea scumpă. Enervată, doctoriţa şi-ar fi încuiat pacienta, dar şi pe însoţitoarea acesteia, în sala de aşteptare.
Au urmat zeci de minute de scandal şi agresiuni fizice. Mai mult, în urma cercetărilor, poliţiştii au aflat că femeia a exercitat profesia de medic fără drept. De altfel cabinetul medicului fusese închis în urmă cu 6 ani de DSP, după ce o tânără a reclamat la poliţie că a fost dezvirginată în urma unui control ginecologic. Acum medicul a fost reţinut pentru 24 de ore.