Redam mai jos conținutul comunicatului de presă trimis pe adresa redacției:

„In cadrul organizatiei ALDE Sighetu Marmatiei au existat in ultima perioada mai multe discutii cu privire la modul in care aceasta formatiune politica se va prezenta la alegerile locale din 2016. Date fiind toate aceste discutii, astazi mi-am prezentat demisia din functia de Presedinte al organizatiei ALDE Sighetu Marmatiei precum si din toate functiile politice detinute. Totodata, la nivelul organizatiei Sighet au existat mai multe persoane care au ales de asemenea sa-si prezinte demisia.

Aceasta decizie a fost comunicata astazi Organizatiei Judetene ALDE precum si forumurilor centrale ale partidului.

Principalul motiv al demisiei este reprezentat de lipsa de comunicare cu Presedintele Organizatiei Judetene precum si intentia acesteia de a impune pentru alegerile locale alti candidati decat cei pentru care a existat sustinerea ALDE Sighet.

In toata perioada in care am fost implicata in activitatea politica am incercat ca prin actiunile intreprinse sa vin in sprijinul oamenilor.

Doresc sa multumesc colegilor si colaboratorilor pentru aportul adus la construirea unei echipei unite la ALDE Sighet si le transmit intreaga mea apreciere”, își încheie comunicatul de presă doamna președinte ALDE Sighet, Adriana Curmei.

Ca urmare a retragerii președintei Adriana Curmei din toate funcțiile deținute în partid și a candidaturii de la funcția pentru Primar al municipiului Sighet, ALDE riscă să rămână fără candidat la această funcție la nivel de municipiu, având în vedere timpul scurt rămas pentru depunerea candidaturilor. Încă nu este clar dacă odată cu Adriana Curmei se retrage și echipa formată de domnia sa în partid la nivel local, totodată și candidații pentru funcția de consilieri locali.

Citește și

Herodot Grup Sighet