Conform informațiilor PresaSM, totul s-a întâmplat în data de 15.09.2020, în jurul orei 17:00, atunci când un bărbat, aflat la volanul unui TIR (în cabină era și fiica de 3 ani) în localitatea Turulung, a fost lovit în mod repetat.

Mai exact, în apropierea unui pod, șoferul a fost nevoit să oprească camionul întrucât partea carosabilă era blocată de o căruță răsturnată. În momentul în care a observat că se opreşte camionul, căruțașul a început să gesticuleze agresiv în direcţia șoferului, îndreptându-se spre camion.

Agresorul a urcat pe scara camionului şi a deschis portiera de pe partea șoferului, după care a pătruns parțial în cabină şi i-a aplicat conducătorului auto două lovituri cu pumnul în zona feţei. De față cu fiica minoră a victimei.

Agresorul le-a povestit polițiștilor că l-a confundat pe șoferul TIR-ului cu șoferul unui alt autotren, care în prealabil ar fi acroșat căruța și care s-ar fi răsturnat.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și