Şoferul a primit îngrijiri medicale la faţa locului şi va fi transportat la Spitalul Militar Central. Potrivit primelor informaţii, împotriva acestuia era emis un ordin de protecţie pe care îl încălcase cu puţin timp înainte de incident. Bărbatul şi-ar fi agresat fizic unchiul, iar pentru faptele sale va da explicaţii la Secţia 2 de Poliţie din Capitală.

Duminică, în jurul orei 14:00, un incident a blocat traficul pe ambele sensuri ale Drumului Naţional 1, în apropiere de Bucureşti. În timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, un echipaj de poliție din Sectorul 1 al Capitalei a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autovehicul. Conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalul polițiștilor, drept pentru care echipajul a pornit în urmărirea acestuia, pe DN1 București - Ploiești. De asemenea, au fost solicitate, în sprijin, mai multe echipaje de poliție.

Bărbat împuşcat de poliţişti, pe DN1. Refuzase să oprească maşina

În cadrul urmăririi, polițiștii au folosit armamentul din dotare, iar autovehiculul a fost oprit în cele din urmă. Potrivit primelor informaţii, bărbatul a fost rănit la picior, iar polițiștii au solicitat un echipaj medical pentru acordarea de îngrijiri. Acesta va fi transportat la Spitalul Militar Central.

Şoferul şi-ar fi agresat unchiul, încălcând un ordin de protecţie

Verificările continuă pentru a stabili motivul care l-a determinat pe şofer că nu oprească la semnalul regulamentar al polițiștilor. Surse Observator susţin că împotriva acestuia era emis un ordin de protecție, pe care îl încălcase cu puțin timp înainte să fie oprit de echipajul de poliție. Bărbatul ar fi mers acasă la unchiul său, pe care l-ar fi agresat fizic. Şoferul va da explicaţii pentru evenimentele de azi la Secţia 2 de Poliţie din Bucureşti.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet