Însă, tot ce facuse femeia a fost să îşi poziţioneze maşina pe banda de urgenţă în aşa fel încât să lumineze cu farurile întreaga operaţiune de stingere. Agenţilor de la Poliţia Autostrăzi nu le-a păsat de spiritul civic al celor doi soţi, şi i-au întocmit o amendă şoferiţei, în valoare de 600 de lei.

Maşina a fost poziţionată cu farurile spre autoturismul în flăcări, iar bărbatul a început să stingă flăcările.

"M-am asigurat că putem face manevra de întoarcere pe banda de urgenţă, câţiva metri. Aveam 200 de litri apa în maşină, am luat un bidon şi am stins focul din compartimentul motor. În maşină erau doi tineri, nu stiau ce să facă săracii. După ce s-a stins flacăra, am mers la maşina să iau trusa de scule să scot bornele. I-am îndrumat să pună triunghiuri, au pus, iar când am mers la portbagaj să îşi scoată triunghiul, am constatat că maşina avea şi GPL. Am scos bornele şi am aşteptat Poliţia să întreb dacă mă lasă să îl trag până la iesire", povesteşte şoferul.

El spune că, la venirea poliţiei, agenţii au constatat că maşina care era oprită să ajute este întoarsă ilegal pe autostradă şi a sancţionat şoferul maşinii, adică soţia salvatorului, cu amendă în valoare de 600 de lei.

"Proastă inspiraţie că nu am întors maşina, până a venit Poliţia. Intenţia mea era să iluminez zona, să văd acolo cum ajut…puteam să o întoarcem şi nu mai comenta nimeni", a spus bărbatul.

Astfel, deşi a dezamorsat o situaţie de urgenţă, în care o maşină ardea pe autostradă, şoferul maşinii care oprise să ajute a fost sancţionat pentru că a întors ilegal pe autostradă, ca farurile să lumineze zona în care se acţiona pentru stingerea incendiului la autoturismul respectiv.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet