Ovidiu Oros a fost un foarte apreciat profesor la Liceul cu Program Sportiv Satu Mare, unde a inițiat în tainele baschetului, dar și al altor discipline, mii de elevi. Sătmăreanul a fost apreciat și pentru activitatea sa artistică, fiind un instrumentist foarte apreciat.

Ovidiu a fost căsătorit și avea trei copii. A fost și o persoană dedicată bisericii, ducând o viață liniștită, de familie, în credință.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndurerate!

Reamintim că a fost vorba despre o coliziune dintre o mașină înmatriculată în județul Satu Mare, în care se afla un profesorul sătmărean (43 de ani), respectiv despre o altă mașină, în care se afla un polițist (23 de ani) care se îndrepta spre serviciu, în localitatea Fărcașa.

Impactul a fost unul frontal, iar ambele vehicule au ajuns în afara părții carosabile.

Sătmăreanul a rămas încarcerat în mașină, fiind extras de către pompieri în stare conștientă. Din păcate, la scurt timp a intrat în stop cardio-respirator și s-a declarat decesul chiar la fața locului.

Polițistul, care a fost prins sub mașină și scos de pompieri, este în stare critică și a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Baia Mare.

Este greu de înțeles cum s-a putut produce tragedia în condiții de drum drept și uscat. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate întregul context.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și