„La Strâmbu Băiuţ, fostul dispensar este lăsat în paragină. Pentru a ajunge la medicul de familie, localnicii trebuie să meargă la Târgu Lăpuş, adică să parcurgă o distanţă de 23 de kilometri. Domnul Buda, un bătrân cu care am stat de vorbă şi care abia se mai poate deplasa, trebuie să îşi aştepte copiii o săptămână sau două, atunci când are o problemă de sănătate, pentru ca ei să vină acasă şi să îl poată duce cu maşina la medicul de familie. În situaţia lui se află mii de alţi maramureşeni care locuiesc în sate în care fostele dispensare din vremea comunismului sunt dezafectate, iar medicii de familie nu calcă niciodată”, spune Romeo Dobocan.

Soluţia Dobocan pentru aceşti pacienţi uitaţi de sistemul medical o constituie proiectul „Doctorul tău în satul tău”. Acesta prevede ca în fiecare sat să profeseze câte un medic de familie cel puţin o dată pe săptămână, câte două ore.

Banii necesari pentru amenajarea şi dotarea cabinetelor există, doar că sunt prost folosiţi. Toate administraţiile care s-au perindat la cârma judeţului în ultimii 30 de ani au făcut risipă de bani publici, alocând sume imense pentru sărbători câmpeneşti. În ultimul timp, Consiliul Judeţean a alocat pentru aceste paranghelii circa 10 milioane de lei anual. Ele au fost prilejuri pentru politicienii cu funcţii în administraţie de a se urca pe scenă, de a fi aplaudaţi, iar apoi de a bea şi de a mânca pe săturate. Nu de astfel de chefuri au nevoie maramureşenii.

„În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, voi pune capăt risipei de bani publici. Fondurile judeţului trebuie folosite pentru a asigura o viaţă decentă comunităţilor. Aceşti bani se pot aloca primăriilor pentru amenajarea cabinetelor medicale, dar şi pentru renovarea şcolilor care şi acum mai au toaletele în fundul curţii. Mai întâi să ne ocupăm de necesităţile de bază ale maramureşenilor – sănătatea şi educaţia – şi abia pe urmă să ne gândim la chefuri. Am respect pentru oameni, am respect pentru sănătate!”, punctează Romeo Dobocan.

Pe 27 septembrie, pune ştampila pe poziţia 4 de pe buletinul de vot. Votează Romeo Dobocan, preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş!

Material realizat de operatorul economic „Steti Claudiu PFA”, la cererea Partidului Mișcarea Populară filiala Maramureș. CUI 21200020

Citește și

loading...