În data de 25 aprilie a.c., în jurul orei 23.00, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul S.P.F. Petea, județul Satu Mare, a observat, cu ajutorul autospecialei cu termoviziune, patru persoane care se deplasau pe jos, către frontiera cu Ungaria şi care nu își justificau prezența în zonă.

Imediat, a fost informată echipa operativă a Poliției de Frontieră care a intervenit împreună cu lucrători din cadrul IJJ Satu Mare și a reținut, la aproximativ 800 metri de linia de frontieră cu Ungaria, persoanele semnalate.

Acestea au fost duse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor, iar în cadrul primelor verificări s-a stabilit că este vorba despre patru cetățeni irakieni, cu vârste cuprinse între 17 şi 33 de ani, solicitanți de azil pe teritoriul țării noastre.

Polițiștii de frontieră au mai stabilit că cei patru irakieni intenționau să treacă ilegal frontiera în Ungaria cu scopul de a ajunge într-un stat din spațiul Schengen.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizare să se ia măsurile legale ce se impun.

Citește și

loading...