Potrivit declarațiilor făcute de către directorul administrativ al Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, ec. Simona Cremene, investițiile care urmează a fi realizate în perioada următoare vizează mai multe aspecte.

Primul dintre ele se referă la achiziția de aparatură medicală și anume aparat radiologie Mamografie Digitalizat, computer tomograf, ecograf Doppler color pentru anatomia sânului, aparat angiografie cardiacă, aparatură și dotări Compartiment Prosectură, masă de operație – chirurgie cardiacă șși vasculară, sistem de circulație extracorporeală.

Tot în planul de achiziții pentru perioada următoare se mai află un ecocardiograf Doppler, scaun chirurgical pentru oftalmologie, Phacoemulsimificator, laser chirurgical oftalmologic, lampă Scialitică și sistem video HD, masă de operație – chirurgie generală, dispozitiv pentru încălzirea pacientului în sala de operații, un sistem 4K Ultra HD pentru chirurgie laparoscopică sau un ecograf portabil multidisciplinar.

“Tot pentru perioada următoare ne mai dorim un electrocauter cu sigilare vasculară, o masă de operație pentru secția de Ortopedie, un aparat ecografic de înalta performanță pentru cardiologie, un echipament radiologic mobil – Brat C, un tourniquet, respectiv un electrocauter monopolar și bipolar”, a adăugat Simona Cremene.

Tot pentru a doua jumătate a anului în curs, la unitatea spitalicească mai sus amintită se vor derula lucrări de reparații capitale, amenajări și modernizări. Mai exact, vorbim de amenajare Bloc Operator – Sală Chirurgie Cardiovasculară și Toracică, reparații și modernizare Compartiment Prosectură, reparații și supraetajare clădire Laborator Medicină Legală, reparații capitale Bloc Alimentar, reparații capitale, reamenajare hol central și zonă de acces principală, reparații capitale, modernizare scară principală, respectiv extindere secție Radioterapie la Spitalul Județean.

La toate acestea se vor adăuga reparații capitale învelitoare atelier mecanic, tâmplărie, tapițerie, dar și reparații capitale învelitoare magazie alimente, obiecte sanitare, birotică. Valoarea totală a investițiilor este de 21.165.000 lei.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și