Managerul spitalului din Vișeu, Vlad Cristian, a declarat, pentru Glasul Maramureșului, că banii pentru această investiție sunt asigurați deja, iar lucrările efective vor demara din primăvara acestui an.

„S-a început cu partea de proiectare, urmează execuția. 18 luni va dura cu totul. Construim o aripă nouă, un corp C, relocăm secțiile în față și se reabilitează și se modernizează tot. Banii sunt asigurați prin Compania Națională de Investiții. Vorbim de 108 miliarde de lei vechi, fără TVA. În anul 1984 a fost dată în folosință această aripă P plus patru și de atunci nu s-au făcut decât igienizări și alte mici reparații. Partea de încălzire a mai fost reabilitată. Am gândit un grafic de relocare a secțiilor. Avem noroc că etajul IV este gol și una dintre secțiile cele mai aglomerate, Interne Bărbați, este în pavilion. Nu cred că va fi un mare disconfort pentru pacienți, dar va fi în regulă la final”, a explicat managerul Vlad Cristian.

El a adăugat că partea de proiectare se întinde pe durata a două luni, adică până în 2 aprilie, după care se va trece la execuție. Această reabilitare a spitalului va aduce după sine și alte beneficii, făcând unitatea sanitară mai atractivă pentru medicii tineri, este de părere Vlad Cristian.

„Medicii sunt atrași de condițiile care există, de dotările pe care le are spitalul. Anul acesta, avem doi rezidenți, care au spus că vor să rămână la noi: un cardiolog și unul pe specializarea de Infecțioase. Apoi, problemele pe partea de Urgențe au fost acoperite. Avem medic urgentist, și astfel ne acoperim gărzile.

Cât privește proiectele pentru aparatură medicală, aici ne gândim la un proiect de trei milioane de euro. Pe viitor, nu acum, pentru că licitațiile durează. Oricum, spitalul intră în reabilitare”, a concluzionat Vlad Cristian. Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus este o unitate spitalicească de tip pavilionar care se întinde pe o suprafață de 4,7 ha.

Cele mai multe dintre clădirile acestui spital au fost construite la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, constituind o unitate militară care a funcționat până prin anii 1946-1947. Atunci au început recompartimentări, renovări și transformări, formându-se nucleul viitorului spital și adăugându-se noi clădiri care să îmbunătățească activitatea spitalicească, potrivit spitalviseu.ro.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și