„Am reuşit să aducem cei cinci medici la CPU, care au activitatea de bază în Baia Mare şi asta e o realizare. Am reuşit să-i atragem printr-o ofertă financiară suplimentară pentru plata serviciilor. Aici ne-a ajutat mult primăria, pentru că a conştientizat gravitatea problemei.

Eram în imposibilitatea să asigurăm urgenţele acum un an, şi atunci primăria a decis, printr-o Hotărâre de Consiliu Local, să acorde un supliment financiar pentru medicii care doresc să vină la noi. Asta se pare că a fost un stimulent care a şi rezolvat problema, cel puţin acum. Tot printr-o suplimentare financiară, am reuşit să aducem şi un medic anestezist care ne lipsea.

Prin plecarea fostului nostru medic, au apărut disfuncţionalităţi la chirurgie, pentru că, practic, nu se mai putea face activitate şi la fel au fost probleme şi la ginecologie. Medicul anestezist este stabilit aici, cu contract de muncă, iar activitatea s-a reluat normal. Pentru noi este o reuşită”, a declarat Vladimir Macovei, directorul medical al Spitalului Orăşenesc Vişeu de Sus.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet