Sportivi maramureșeni cu rezultate notabile
Știri Sighet247.ro: Sportivi maramureșeni cu rezultate notabile

Atunci când vine vorba de sportul românesc, putem afirma cu mândrie că în anumite domenii, românii reușesc să facă performanțe majore. În prezent, tenisul, mai exact tenisul feminin este în capul listei, de vreme ce jucătoare precum Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, sau Monica Niculescu, țin capul de afiș la fiecare turneu major, potrivit vasiledale.ro

Sportivi maramureșeni cu rezultate notabile Cu toate acestea, avem și alți sportivi care fac performanță și nu beneficiază de atenția publică atât cât ar fi nevoie. În consecință, în materialul prezent vom prezenta câțiva dintre cei mai importanți sportivi maramureșeni, care au făcut și unii chiar continuă să facă performanțe.

Sportivi importanți din Maramureș

Valentina Ardean Elisei – fostă jucătoare a echipei HCM Baia Mare, Valentina Ardean Elisei este una dintre cele mai titrate extreme stângi din istoria handbalului românesc. Dintre performanțele sale putem aminti medalia de argint câștigată la Campionatul Mondial din Rusia în anul 2005 și medalia de bronz câștigată la Mondialul din 2015 ce a avut loc în Danemarca. La ambele competiții, Valentina a fost declarată cea mai bună extremă stânga a turneului. În prezent, ea își continuă cariera la CS Gloria Bistrița.

Mădălina Cupșa – sportiva legitimată la Sakura Budo Cluj Baia Mare, a participat la Campionatul European de Karate Kyokushin pentru cadeți & U22 ce a avut loc în Polonia, în anul 2015 și a reușit o performanță remarcabilă. Pregătită de doi antrenori, Shihan Grigore Petruț și Sensei Cristian Bejan, Mădălina a reușit să obțină medalia de aur și să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la categoria U22.

Petre Nicolae Rezmives – în prezent membru al lotului național de atletism și antrenat în Baia Mare de către doamna Delia Grumaz, Petre

A început războiul economic dintre SUA și Turcia
BÂRSANA - Se circulă bară la bară în zona Mănăstirii Bârsana
REPUBLICA `DRAGNEA` - Nou șef interimar al Jandarmeriei este din Teleorman
Spunem sau nu La mulți ani! de 15 august?
FOTO: SIGHET - Autoturism plin cu țigări de contrabandă, depistat de polițiștii de frontieră pe o stradă din localitate
Adormirea Maicii Domnului - semnificațiile sărbătorii
METEO - Vremea în Maramureș pentru miercuri, 15 august
În 16 august donare de sânge la Sighet
Ecaterina Andronescu cere demisia lui Dragnea și a premierului Dăncilă
Baza sportivă din Şomcuta Mare a fost inaugurată LA STANDARDE EUROPENE. În Sighet, paragină
Măsuri de fluidizare a traficului în punctele de frontieră în minivacanța de Sfânta Maria
SIGHET - Invitație la Hramul Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului”
FOTO - Pod rutier, prăbușit în Italia. Presa vorbește de zeci de morți
PERICOL - Pietoni în stare de ebrietate pe drumurile publice
Tăuţii Măgherăuş - Percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane cercetate pentru înşelăciune
Scandal la Spitalul Borșa din cauza declarațiilor jignitoare ale unui medic la adresa protestatarilor din Diaspora
Pelerinaje la mănăstirile din Maramureș de Sfânta Mărie
MAREA BRITANIE - Un român a distrus 5 case noi cu un excavator, pentru că nu și-a primit salariul
VIDEO: CALIFORNIA - Un avion de mici dimensiuni aterizează pe o autostradă, în mijlocul mașinilor
Klaus Iohannis, declarații referitoare la intervenția jandarmilor la protestul din 10 august
Deși reabilitat recent, DN 18B Târgu Lăpuș – Cășeiu are nevoie de reparaţii
METEO – Află cum va fi vremea în Maramureș marți, 14 august 2018
De ce a ieşit lumea în stradӑ ?
PRIMUL MECI AL VERII – Zimbrii băimăreni de la CSM Știința i-au învins pe cei de la ACS Tomitanii Constanța, scor 67-5
MARAMUREȘ - METEO pentru următoarele două săptămâni, intervalul 13 – 26 august 2018
Aeroportul Internațional Maramureș: Se caută agenți de securitate aeroportuară
Șapte vagoane ale unui marfar au căzut în gol după ce un viaduct s-a rupt
CĂPUŞE! – 36 cazuri de Boala Lyme, într-un an, în Maramureş
IEUD – Fiii satului, întâlnire de Sfânta Maria. Află programul evenimentului
JANDARMINERIADA - Turiști israelieni coborâți cu forța din taxi și bătuți de jandarmi. Ambasada Israelului a protestat oficial
Doi tineri reținuți pentru furturi din lăcaşuri de cult din mai multe judeţe
BĂUT LA VOLAN - 1.50 mg/l alcool pur în aerul expirat este recordul acestui weekend la alcoolemie în Maramureș
Plângere penală pe numele lui Carmen Dan și Speranța Cliseru, după mitingul diasporei
Fostul militar din Legiunea Străină, care a înjunghiat un bodyguard în Baia Mare, a fost arestat
FOTO - Mașini căutate în Germania și Italia, oprite la vama Petea