Ieri, 17 aprilie, polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați prin plângere de către o femeie de 22 de ani din Ucraina cu privire la faptul că, în perioada 13-15 aprilie 2022, în timp ce era cazată la o mănăstire din localitatea Petrova, ar fi fost agresată sexual de către un bărbat de 55 de ani.

Polițiștii efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt și a împrejurărilor producerii evenimentului.

Sighet 247 recomandă maximă prudență în a judeca public aceste acuze, având în vedere că părintele stareț al mănăstirii în cauză a fost foarte implicat în activitățile de ajutorare a refugiaților ucrainieni încă din prima zi de când a început războiul (24 februarie a.c.), iar acuzele sunt destul de grave și aduc atingere mare demnității și imaginii publice părintelui stareț. Recomandăm să fie așteptate rezultatele anchetei derulate de către polițiștii sub supravegherea procurorului de caz.

ACTUALIZARE:

Părintele Andrei Pop, purtător de cuvânt al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a intrat în legătură telefonică directă la Digi 24 și a negat acuzele aduse, arătând că aceste fapte nu sunt reale și că nu au fost confirmate de către ceilalți refugiați cazați la mănăstire.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet