Militantul, care a ținut să-și păstreze anonimatul și despre care FT susține că-l „cunoaște bine”, explică în cotidianul economic că „a verificat cele 100 de execuții” efectuate în rândul jihadiștilor străini care încercau să dezerteze.

Potrivit unor membri ai SI din Raqqa, a fost înființată o poliție militară pentru a se ocupa de combatanții străini care încearcă să dezerteze. Poliția respectivă a întreprins zeci de percheziții la domiciliile unor combatanți, efectuând arestări.

Presa britanică afirma la jumătatea lunii octombrie că cinci britanici, trei francezi, doi germani și doi belgieni care voiau să se întoarcă în țările lor de origine, după ce s-au plâns că luptă mai degrabă împotriva unor grupuri rebele decât împotriva forțelor regimului lui Bashar Al-Assad, au fost făcuți prizonieri de către SI.

În total, între 30 și 50 de britanici ar dori să se întoarcă, dar se tem că vor fi închiși la întoarcerea lor în țară, potrivit unor estimări făcute la jumătatea lunii octombrie de cercetători de la King s College din Londra, care au fost contactați de unul dintre ei care afirma că vorbește în numele altora.

De la lansarea, în august, a campaniei de lovituri aeriene întreprinse de coaliția condusă de SUA, Statul Islamic a pierdut teren și numărul membrilor săi uciși a crescut considerabil.

În această săptămână, Pentagonul a afirmat că mai mulți șefi ai SI din Irak au fost uciși în atacurile aeriene întreprinse de coaliție.

În decurs de 40 de zile, între octombrie și noiembrie, circa 2.000 de raiduri s-au soldat cu peste 500 de morți, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), o organizație neguvernamentală care dispune de o rețea de militanți și surse medicale pe teren.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și