În această înregistrare, publicată sub titlul "Omorâți-i acolo unde-i întâlniți", este vorba despre patru belgieni, trei francezi și doi irakieni.

Publicată de divizia media în limbi străine a Statului Islamic, Al-Hayat Media Center, ea îi înfățișează pe acești jihadiști în timp ce comit atrocități, cum ar fi decapitări și executarea prin împușcare a unor persoane prezentate ca ostatici.

Vorbind în arabă și în franceză, mai mulți dintre aceștia afirmă că mesajul lor "este adresat tuturor țărilor participante la coaliția" antijihadistă condusă de Statele Unite care a intervenit din septembrie 2014 împotriva SI în Siria și Irak.

Înregistrarea video arată, de asemenea, o fotografie al premierului britanic, David Cameron, însoțită de o frază în engleză afirmând că "Oricine se va așeza de partea necredincioșilor va fi ținta săbiilor noastre".

Videoclipul îi descrie pe cei nouă jihadiști ca "lei" care "au îngenuncheat Franța".

Imaginile mai conțin extrase arătând atentatele de la Paris și operațiunile forțelor franceze de securitate după atacuri, potrivit AFP.

Citește și