"În urma ninsorilor din ultimele 12 ore, stratul de zăpada pe Transfăgărășan este de 8-10 centimetri, ceea ce face ca pe tronsonul Cascada Capra (1.700 metri altitudine) în județul Argeș — Pilonul 2 Telecabină (1.600 metri altitudine) în județul Sibiu, circulația să se desfășoare în condiții de iarnă. În acest moment se intervine cu utilaje de deszăpezire", se precizează într-un comunicat transmis de directorul Serviciului Public Județean Salvamont Argeș, Ion Sănduloiu.

Salvamontiștii îi sfătuiesc pe șoferi să nu circule pe Transfăgărășan decât dacă au autoturismul echipat pentru iarnă, respectiv dacă au anvelope de iarnă, lanțuri antiderapante, lopată și nisip.

Traseele montane din județul Argeș sunt în continuare deschise, dar turiștii care intenționează să le parcurgă trebuie să aibă echipament corespunzător constând în colțari, piolet sau bețe de schi și îmbrăcăminte specifică.

"Sfatul Salvamont Argeș pentru cei care își vor petrece sejurul în zona montană argeșeană este să nu încerce să urce pe traseele închise și să ceară informații salvatorilor montani din zonă sau la Dispeceratul National Salvamont, formând 0SALVAMONT. De asemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei, în așa fel încât să existe o marjă de siguranță de o oră de lumină", se mai arată în comunicat.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet