Peste 154.000 de absolvenţi de clasa a VIII-a susţin, la această oră, cea de-a doua probă a Evaluării Naţionale, respectiv examenul la Matematică.

Proba a început la ora 9.00 și durează 2 ore. Elevii nu au voie să iasă din examen mai devreme de o oră și trebuie să scrie cu cerneală sau pastă de culoare albastră sau numai cu creion negru pentru executarea schemelor și a desenelor.

Elevii pot să folosească instrumente de desen, dar nu şi calculatoare.

La expirarea celor 120 de minute de examen, elevii predau lucrările în faza în care se află, fiind interzisă depășirea timpului stabilit. Trei elevi rămân în sală până la predarea ultimei lucrări.

În cazul în care un elev refuză să predea lucrarea, atunci este dat afară din examen, nu mai are dreptul să participe la probele următoare și nui se încheie media la Evaluarea Națională 2019.

Evaluarea naţională 2019 clasa VIII Calendar
Conform situaţiei centralizate de MEN, la prima probă scrisă, cea de Limba şi literatura română, au fost prezenţi 146.553 de candidaţi.

Un candidat a fost eliminat pentru tentativă de fraudă, lucrarea acestuia fiind notată cu 1.

Ultima probă, la Limba şi literatura maternă, va fi susţinută vineri, 21 iunie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.

Prima afişare a rezultatelor este programată în data de 25 iunie (până la ora 12:00). În aceeaşi zi, vor putea fi depuse eventualele contestaţii (interval orar 14:00 - 20:00). Rezultatele finale vor fi publicate în data de 29 iunie.

Media generală obţinută la Evaluarea Naţională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învăţământul liceal de stat. Media de admitere în liceu este media ponderată dintre media generală la Evaluarea Naţională (reprezentând 80%) şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (reprezentând 20%).

Subiecte matematică Evaluare Naţională 2019

Iată care ce subiecte au avut de rezolvat absolvenţii claselor a VIII-a la Evaluarea Națională 2019 – Matematică:

Subiecte matematică Evaluare Naţională 2019. Ce au avut de rezolvat absolvenţii de clasa a VIII-a

Subiecte matematică Evaluare Naţională 2019. Ce au avut de rezolvat absolvenţii de clasa a VIII-a

Citește și

loading...