Copilașul s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, moment în care a fost surprins și accidentat de un șofer de 58 de ani din Târgu Lăpuș. Asta deși trecerea de pietoni marcată ca atare se afla la doar opt metri de locul unde a fost accidentat minorul.

În urma impactului minora a suferit leziuni corporale şi a fost transportată la spitalul din Târgu Lăpuş pentru îngrijiri medicale. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Polițiștii maramureșeni reamintesc faptul că copiii sunt o categorie vulnerabilă de participanţi la trafic. În grabă, din neatenţie, prinşi cu joaca, aceştia ignoră uneori regulile de circulaţie şi au neşansa de a deveni victime ale accidentelor. În cadrul lecţiilor rutiere, poliţiştii le amintesc mereu cum trebuie să procedeze atunci când se află pe drumurile publice, însă cel mai bun exemplu pentru fiecare copil este familia sa. Sa le reamintim copiilor noştri să traverseze doar prin locurile marcate sau acolo unde nu există, doar după o temeinică asigurare, niciodată prin spatele sau faţa unor vehicule!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet