Știri Sighet247.ro: Suntem la mâna întâmplării?

Alexandre Dumas afirmă într-unul din romanele sale că „întâmplarea este soluția de rezervă a lui Dumnezeu”. Mă rog, a spus-o el (câte nu se spun în literatură, filosofie, știință și viața de zi cu zi!), dar asta nu-i o garanție că lucrurile stau în acest chip mai degrabă metaforic decât logic necesar. Într-adevăr, căci apelând la dreapta judecată, constatăm următoarele:

Suntem la mâna întâmplării? 1) Întâmplarea, la fel ca probabilitatea, posibilitatea, indecizia sau imposibilitatea (limita posibilității în descreștere), sunt concepte logico-matematice adecvate omului, nicidecum de rang divin. Da, pentru că Dumnezeu este perfect prin atotputernicie (conceptul „neputință” devine gol și lipsit de sens la nivelul metalogicii divine), prin atotștiință (doar El, în calitate de Creator, cunoaște tainele creației, strunește timpul și citește gândurile) și prin atotiubire (din dragoste pentru creație, îndeosebi pentru om, El nu vrea tot atât cât poate).

2) Chiar dacă Nietzsche a decretat că „Dumnezeu a murit”, iar astăzi – din teribilism, prostie sau abjecție morală – tot mai mulți rătăciți sunt de acord cu neamțul zărghit și procedează în consecință (vezi amploarea ateismului și a sodomiei la popoarele îmbuibate), adevărații creștini știu că Dumnezeu este etern viu și mereu lângă omul care nu-L tăgăduiește, drept urmare, ei luptă din răsputeri cu aberațiile prezentului satanizat.

Fiind întâmplarea eminamente umană, prin aceea că ea constituie rezultatul neîncetatului conflict dintre ambițiile și puterea reală a omului ce vrea cu mult mai mult decât poate, doar el, pentru a-și justifica eșecurile și a-și putea deplânge fragilitatea condiției sale în raport cu Absolutul, avea nevoie de concepte precum „timp rău și bolnav”, „viitor imprevizibil”, „destin inexorabil”, „șansă”, „întâmplări nefaste”, respectiv „întâmplări norocoase”. Iar pentru a-și liniști întrucâtva conștiența poziției sale tragice în lumea accesibilă și în infinitatea celei inaccesibile, ceea ce, așa cum opina Blaga, nu face decât să schimbe neînțelesul în neînțelesuri și mai mari, tot el își pitește incertitudinile după spuse de felul următor: „Timpul tace și trece”, „Nu aduce anul ce aduce ceasul”, ”De-ar ști omul ce-ar păți, dinainte s-ar păzi”, „Prost să fii, noroc să ai”, „Norocul și-l face omul cu mâna lui”, completare la ”Dumnezeu te ajută, dar nu-ți bagă-n

ABRAMBURICA IS BACK: MINISTERUL EDUCAȚIEI - Liviu Marian Pop PLEACĂ, Ecaterina Andronescu REVINE
Peste 1.200 cazuri de infecţii respiratorii la început de an, în Maramureş
Începe vânătoarea-măcel de mistreți de la Balc
VOLEI - Știința Explorări Baia Mare joacă în deplasare la SCMU Craiova
Patru maramureşeni încarcerați pentru infracțiuni la regimul circulației
Avertisment WhatsApp - Cel mai periculos virus de până acum le poate monitoriza activitatea
Președintele Klaus Iohannis a greșit decretul privind desemnarea Vioricăi Dăncilă la funcția de prim-ministru
FOTO: SIGHET - Peste 350 pachete cu ţigări de contrabandă confiscate de poliţiştii sigheteni în Piaţa Agroalimentară
Sighetu Marmaţiei - Tânăr din Brăila, urmărit naţional, depistat de poliţişti
Circulație rutieră în condiții de iarnă pe drumurile naționale din Maramureș
Tenis - Simona Halep s-a calificat fără probleme în turul al treilea la Australian Open
FOTO&VIDEO: BERBEȘTI - Urmărire ca în filme pentru prinderea unui contrabandist de țigări
FOTO - O familie din Leordina a ajuns cu mașina în râu
O întâmplare bizară petrecută pe 15 ianuarie 2018, la sărbătorirea lui Mihai Eminescu în Transcarpatia, Ucraina
Bărbat dispărut de acasă în urmă cu zece luni
Averea Vioricăi Dăncilă, propusă de PSD pentru funcția de premier
Guvernul ceh demisionează
Modificări 2018: Ce s-a schimbat la CASS, pentru angajatori și salariați, față de anul trecut
Peste 50 de persoane fizice şi juridice verificate ieri de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice
Mai sunt două zile pentru a vă înscrie la concursul pentru ocuparea posturilor scoase la concurs de I.P.J. Maramureş
Circulaţi prudent pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei! Două accidente în Maramureș din cauza zăpezii
Preşedintele Iohannis se consultă cu formaţiunile parlamentare pentru desemnarea unui premier
Pâinea s-a scumpit deja în magazine
ATENȚIONARE - Vizibilitate redusă de ceață în Pasul Gutâi
Un lider sârb din Kosovo a fost asasinat
Motivul pentru care bitcoin a scăzut marți cu 20%
Un meteorit a căzut în apropiere de Detroit provocând un cutremur de mică intensitate
Délibáb, adică Fata morgana
FOTO&VIDEO: Desești și Valea Vișeului - 14.500 pachete cu țigări de contrabandă, confiscate de polițiștii de frontieră maramureșeni
A murit Dolores O’Riordan, solista trupei Cranberries
Epibaladă (Baladă-rugă către El)
Tânăr din Baia Sprie cercetat pentru producerea unui accident de circulație și părăsirea locului accidentului
Starea de ebrietate este incompatibilă cu menţinerea echilibrului pe două roţi
Turnul Combinatului va fi donat municipalitatii baimarene
METEO - Starea drumurilor și a vremii în județul Maramureș pentru 16 ianuarie