Evenimentul rutier s-a produs în noaptea de 16/17 iunie, pe raza localităţii Asuaju de Sus şi s-a soldat cu rănirea unui tânăr de 23 de ani, din localitate.

Din primele verificări efectuate de poliţişti a rezultat că, după ce a acroşat un autoturism aflat în parcarea unui local public din localitate, persoana de la volan a demarat cu spatele, l-a accidentat pe tânărul de 23 de ani, iar apoi a părăsit locul faptei. Datorită leziunilor suferite, tânărul accidentat a fost transportat la Spitalul Judeţean Baia Mare pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Poliţiştii au început de urgenţă activităţile specifice în vederea identificării conducătorului auto. La câteva ore a fost identificat tânărul de 28 de ani, din Tămaia, bănuit de comiterea faptei. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că avea o concentraţie de peste 0.20 mg/l alcool pur în aerul expirat iar verificările efectuate au relevat că cel în cauză nu posedă permis de conducere şi autoturismul condus a fost radiat din circulaţie la data de 12 iunie a.c.

Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore şi prezentat instanţei care a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt.