Bărbatul în vârstă de 48 din Cavnic le-a declarat poliţiştilor că, după ce a consumat băuturi alcoolice cu alte două persoane pe peronul autogării din Baia Mare, una dintre acestea, respectiv un tânăr de 20 de ani din Baia Mare, i-a sustras din buzunar un portmoneu. La un moment dat, când victima a realizat că-i lipseşte portmoneul şi l-a acuzat pe tânăr de furt, acesta a ripostat lovind victima peste faţă.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie calificată, iar tânărul de 20 de ani a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare cu propunere de arestare preventivă.

Citește și