*În data de 17 august a.c., în jurul orei 14.35, în P.T.F. Siret s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român D. Iulia, în vârstă de 24 de ani, domiciliată pe raza judeţului Vaslui conducând autoturismul marca Volkswagen, înmatriculat în România.

În baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului, ocazie cu care au descoperit ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în pneurile autoturismului, cantitatea de 620 pachete ţigări, marca Kent, cu timbru ucrainean.

Drept urmare, ţigările în valoare de 775 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar femeia a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei. Totodată, autoturismul marca Volkswagen a fost reţinut de către autorităţile vamale până la achitarea amenzii contravenţionale.

Câteva ore mai târziu, când unul dintre poliţiştii de frontieră din P.T.F. Siret se deplasa, la sfârşitul programului, cu autoturismul proprietate personală de la serviciu înspre domiciliu, a fost întâmpinat în trafic, de către un bărbat, care a început să dea cu pumnii în geamul din stânga faţă a maşinii, adresându-i totodată poliţistului de frontieră ameninţări şi injurii.

După ce polițistul de frontieră a ieşit din autoturism, bărbatul a încercat de mai multe ori să-l lovească, însă poliţistul de frontieră a reuşit să-l imobilizeze.

Persoana în cauză a fost condusă la sediul poliţiei de frontieră în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul.

La cercetări, s-a stabilit că bărbatul, identificat ca fiind Andrei U., în vârstă de 27 de ani, domiciliat pe raza jud. Botoşani, era prietenul Iuliei D. care fusese depistată în P.T.F. Siret cu ţigări ascunse în pneurile maşinii.

Andrei U. este cercetat de către poliţiştii de frontieră sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, conform Codului Penal, iar cercetările sunt continuate sub directa coordonare a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

* În data de 18 august a.c., în jurul orei 23.55, poliţiştii de frontieră din P.T.F. Siret au observat o persoană de sex masculin în timp ce sărea gardul perimetral al punctului, pe sensul de intrare în ţară încercând astfel, să se sustragă de la controlul de frontieră.

Imediat, polițiștii l-au reţinut pe bărbat, identificat ca fiind tot Andrei U., care avea într-o sacoşă 198 pachete ţigări, de diferite mărci de provenienţă ucraineană.

Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 2.200 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar Andrei U. este cercetat acum şi pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei.

Faţă de numitul Andrei U. s-a dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 19.08.2016, urmând ca cercetările să fie continuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.

Citește și