"După 3 zile de căutări, zi și noapte, de la apelul de urgență lansat de cel cu probleme, după un efort deosebit a zeci de salvatori , după resurse umane, materiale și financiare consumate, abia acum cel dispărut a binevoit să își pornescă telefonul și astfel să aflăm că el se află bine mersi la domiciliu. Noi nu mai putem spune nimic, astfel de situații depășesc capacitatea noastră de înțelegere.", au transmis cei de la Salvamont Prahova.

Au fost căutări disperate, duminică, după ce un turist este dispărut de mai bine de 12 ore la munte.

Potrivit Salvamont, el este căutat pe traseul Piatra arsă - Poiana stânii. De asemenea, nu se poate comunica cu turistul, pentru că are telefonul închis.

"Sâmbătă seara, în jurul orei 21.20 am fost anunţaţi de acesg turist, Daniel Zariolu se numeşte, că a plecat de la cabana Piatra arsă spre Poiana stânii.

A ajuns într-o zonă cu ceva apă şi ziduri foarte înalte, după care s-a închis telefonul.

Am căutat cu 2 echipe până la ora 3 dimineaţa, acum am pornit cu alte echipe pentru căutarea lui.

Acesta este un traseu mediu, bine marcat, chiar populat, dar probabil că el a deviat de la traseu, pentru că pe acolo nu există apă şi ziduri de beton.

Aceste operaţiuni de căutare sunt dificile pentru că echipele s-au abătut pe alte zone, unde sunt şi foarte mulţi urşi în zonă, e dificil", a spus Nae Cojanu, şef Salvamont Sinaia.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet