Adică nicio intenţie de a ne intimida adversarul prin declaraţii, de a ne pune adversarii pe gânduri, nicio completare a citatului de mai sus cu ceva de genul „...va câştiga dacă va trece de România în meciul de deschidere. Noi suntem mari şi tari, deci s-ar putea să piardă francezii primul lor meci la Euro”, sau ceva pe-acolo.

Din textul lui tata Puiu reiese clar că se teme de meciul cu francezii. Atunci de ce nu s-ar teme jucătorii? Că doar echipa de la antrenor se fleşcăieşte, nu? Unde-i spiritul de luptă, unde-i dorinţa de a arăta că mergem la victorie oriunde am juca? Parcă văd că în meciul ăsta o să aibă Românica noastră tactica supraaglomerării careului nostru de 16 metri. Poate dau ăia în bară, poate trag pe lângă poartă, poate luăm doar două-trei goluri. Chiar aşa, cred că dacă mâncăm bătaie la 2-3 goluri, probabil că tata Puiu o să-şi dea „caşcheta” de general mai spre ceafă şi ne va dojeni blând: „v-am spus eu că Franţa va câştiga...”

Să trecem de la declaraţiile posibile la cele deja emanate de gura curajosului general-antrenor (sau invers). Azi citesc alta şi mai „motivantă”: „Franţa ne este clar superioară. Asta nu înseamnă că ne vom lăsa învinşi prea uşor".

Aha! Adică n-avem nicio speranţă. Franţa, fiind prin definiţie superioară, va câştiga oricum. Până la urmă, dacă nu pot ei să ne învingă, ne vom lăsa noi învinşi. Dar nu prea uşor! Recunoştinţa românilor pentru contribuţia generalului Berthelot la victoriile româneşti în primul război mondial trebuia să apară. Au trecut 100 de ani de la acel război, dar noi ştim că niciodată nu-i prea târziu. Şi atunci, ne vom lăsa învinşi până la urmă, la fotbal. Dar nu uşor! Uşor-neuşor, tata Puiu tot prevede că vom mânca bătaie, şi pregăteşte echipa în acest sens.

Tot Anghel Iordănescu completează declaraţia dată spunând ceva specific gândirii sportive româneşti. Dacă aţi urmărit declaraţiile date de antrenori de la diferite sporturi de echipă, aţi putut vedea că nu turneul din acel moment ne interesa pe noi (mai precis: pe ei), ci calificarea la Europene, la Olimpiadă, la Mondiale. Dacă era un turneu final la handbal, obiectivul echipei României era calificarea la Olimpiadă, nu clasarea pe primul loc în turneul la care participam, european sau mondial. Adică, noi privim întotdeauna „dincolo” de evenimentul la care participăm. Cam aşa gândeşte şi antrenorul echipei de fotbal a României. Meciul cu Franţa e pierdut prin definiţie. Pe noi nici nu ne interesează prea tare ăla. „... însă pentru noi meciurile cu Elveţia şi Albania sunt extrem de importante. “

Patriotismul, această plăcută “boală” a omului de oriunde care în sport ţine cu ai lui, ne va aşeza în faţa televizoarelor la meciurile echipei României. Îmi doresc să-i văd pe jucătorii noştri că atacă poarta adversă, ignorând scepticismul unui antrenor cu pensie de general!

Citește și

loading...