Poliţiştii din Gherla au fost sesizaţi prin 112 că un taximetrist a fost agresat fizic în maşină, cu un cuțit, de către un client. După ce l-a atacat pe taximetrist, clientul agresor a fugit. Incidentul s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă pe DJ109 C, în localitatea Fizeşu Gherlii.

Taximetristul a fost transportat la spital pentru a îi fi acordate îngrijiri de specialitate.

„La data de 20 februarie a.c., în jurul orei 00.00, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că o persoană care desfăşura servicii de transport persoane în regim de taxi, ar fi fost agresată fizic în interiorul maşinii, cu un obiect înţepător, de o persoană care îi solicitase serviciile. Potrivit celor relatate de apelant, incidentul ar fi avut loc pe DJ109 C, în localitatea Fizeşu Gherlii. Conducătorul autoturismului a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate”, a informat duminică IPJ Cluj.

În urma verificărilor, agresorul a fost identificat. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani, din municipiul Orăștie. Acesta a fost găsit pe raza municipiului Orăștie din județul Hunedoara.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Citește și