În săptămâna 1 - 8 august 2022, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în jumătatea vestică a teritoriului.

Pentru săptămâna 8 - 15 august, estimările meteorologice ale ECMWF arată că temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări, în timp ce cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în jumătatea nord-vestică a ţării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

În ultima săptămână de prognoză, respectiv în 15 - 22 august a.c., mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va avea o tendinţă spre deficit în jumătatea sud-vestică a ţării, iar în rest va putea fi apropiat de cel normal.

Estimările meteorologice realizate de către ECMWF pentru patru săptămâni, respectiv 25 iulie - 22 august 2022, au fost publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), iar media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii este realizată faţă de media perioadei 2002-2021.

ANM precizează că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și