Niculescu, victorioasă în două ore și 21 de minute, a reușit astfel cea mai bună performanță a ei în acest an, după ce până acum nu reușise să treacă de turul al doilea la niciunul din turneele la care a participat, cu excepția competiției ITF de săptămâna trecută, de la Marsilia (100.000 dolari), pe care a câștigat-o.

Monica Niculescu (27 ani, 61 WTA) nu o mai întâlnise până în acest moment pe Konta (24 ani), jucătoare aflată pe locul 147 în lume.

Românca și-a asigurat un cec de 11.300 dolari și 110 puncte WTA, iar în penultimul act o va întâlni pe învingătoarea dintre poloneza Agnieszka Radwanska, principala favorită, și americanca Lauren Davis.

Niculescu va juca vineri și în sferturile probei de dublu, alături de Arantxa Parra Santonja (Spania), împotriva perechii britanice Jocelyn Rae/Anna Smith.

Citește și