Complexul Pecerska Lavra este împărţit între muzeul de stat Rezervaţia Istorică şi Culturală Naţională Kiev-Pecerska, aflat sub autoritatea Ministerului Culturii din Ucraina, şi Biserica Ortodoxă Ucraineană.

”Ne-am săturat ca duşmanul să lovească în poporul nostru, ne-am săturat de suferinţă şi durere când oamenii mor de foame în frig şi fără lumină”, a declarat Lebed într-un mesaj video adresat preşedintelui.

Zelenski a interzis organizaţiile religioase care au legături cu Rusia. Contractul de închiriere al mănăstirii complexului Lavra expiră la sfârşitul acestei luni, iar Lebed a cerut să nu fie daţi afară călugării.

”Vreţi să le luaţi oamenilor şi credinţa? Vreţi să le luaţi şi ultima speranţă? Nu faceţi asta”, a pledat clericul.

Până în luna mai, Biserica Ortodoxă Ucraineană a fost subordonată Patriarhiei Moscovei. În acel moment, Biserica Ortodoxă Ucraineană a renunţat oficial la Moscova şi a condamnat războiul Rusiei împotriva Ucrainei ordonat de Putin.

Cu toate acestea, autorităţile ucrainene continuă să suspecteze Biserica de colaborare cu Moscova. Bisericile de la Pecerska Lavra au fost percheziţionate de mai multe ori.

Conducerea ucraineană a îndemnat marţi cu fermitate Biserica să se distanţeze de Moscova.

”Dacă nu aveţi relaţii cu Rusia, atunci spuneţi oficial la revedere, spuneţi că (preşedintele rus Vladimir) Putin este Satana”, a cerut Bisericii Ortodoxe Ucrainene secretarul Consiliului de Securitate Naţională al Ucrainei, Oleksii Danilov, într-o intervenţie la televiziune. Patriarhul ortodox rus Kirill este, de asemenea, un diavol, a adăugat Danilov.

Biserica Ortodoxă de rit vechi sărbătoreşte Crăciunul pe 7 ianuarie, conform calendarului iulian, care este anterior calendarului gregorian folosit în prezent de bisericile creştine din Occident, unde naşterea lui Iisus este marcată pe 25 decembrie. Mulţi oameni din Ucraina sărbătoresc acum Crăciunul pe 25 decembrie.

Lebed a spus că oamenii care nu au nimic de-a face cu Biserica Ortodoxă nu ar trebui să le spună credincioşilor când să sărbătorească naşterea lui Hristos şi la ce biserică să meargă.

Lavra Pecerska este prima şi cea mai veche mănăstire de pe teritoriul Ucrainei contemporane. A fost fondată la mijlocul secolului al XI-lea de către monahii Antonie şi Teodosie care şi-au prevestit sfârşitul şi s-au retras aici în subteran, unde aveau să se roage până la sfârşitul vieţii, primul creând Peştera de sus, iar al doilea - Peştera de jos. În prezent, complexul Lavra are peste o sută de clădiri, inclusiv numeroase biserici, multe subterane, iar peşterile adăpostesc moaştele a 120 de sfinţi.

Inclusă ca ansamblu în Patrimoniul Mondial al UNESCO, Lavra este împărţită între muzeul de stat Rezervaţia Istorică şi Culturală Naţională Kiev-Pecerska şi Biserica Ortodoxă Ucraineană. Cele două părţi separate se numesc Lavra Inferioară şi Lavra Superioară. Peşterile şi mănăstirea activă se află în Lavra Inferioară aparţinând Bisericii, în timp ce Lavra Superioară se află sub autoritatea Ministerului Culturii din Ucraina. Biserica principală, care este Catedrala Adormirii Maicii Domnului, se află în Lavra Superioară, conform site-ului https://lavra.ua.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și