La discuții au fost invitați atât primarul comunei Fărcașa, Ioan Stegerean, cât și viceprimarul Daniel Decebal, în calitate de titulari direcți ai contractului de eliminare a apelor subterane. Primăria Fărcașa va emite autorizația de executare a lucrărilor. Pentru ca terenul să fie pus în siguranță, proiectantul a propus măsura de eliminare a apelor subterane. Apa pluvială va fi astfel dirijată în rigola principală.

”Depozitul ecologic de la Sârbi este un proiect vital pentru județ, a cărui finalizare a fost prea mult întârziată de vechea conducere a Consiliului Județean. Încă din primele zile ale mandatului mi-am asumat finalizarea depozitului până în 2023, pentru a nu fi obligați să dăm înapoi banii europeni cheltuiți pentru acest proiect. Alături de proiectanți, am analizat la fața locului soluțiile pentru stabilizarea terenului și finalizarea proiectului.

Soluția propusă de proiectanți vizează eliminarea apelor care pun în pericol amplasamentul, pentru ca terenul sa fie pus în siguranță. La începutul lunii noiembrie am aprobat indicatorii tehnico-economici pentru lucrările rămase de realizat, iar în scurt timp le vom scoate la licitație și vom selecta un operator economic serios care să ducă la bun sfârșit acest proiect”, a subliniat Ionel Bogdan.

Depozitul va fi dotat cu tehnologii moderne astfel încât deșeurile să fie prelucrate cu utilaje prietenoase mediului şi cu îndeplinirea normelor privind poluarea.

Citește și

Comentarii