Elevii au primit note scăzute la purtare, iar profesorii de serviciu, consideraţi indulgenţi pentru că nu au luat măsuri, dau declaraţii şi sunt pasibili de sancţiuni.

Potrivit ebihoreanul.ro, imagini cu elevii unei clase de la Colegiul Economic ”Partenie Cosma” din Oradea care prăjesc mici în casa de curs au fost publicate pe Tik Tok, iar conducerea unităţii a declanşat o anchetă. Imaginile au fost surprinse în urmă cu câteva săptămâni, într-o clasă a XI-a de la specializarea Turism şi Alimentaţie Publică.

”S-a întâmplat acum vreo două săptămâni, a fost o chestiune tipică adolescenţilor, care vor să impresioneze pe anumite reţele de socializare şi au adus un grill la şcoală. Am avut o săptămână de promovare a specializărilor şcolii, cu un târg al specializărilor şi vizite ale elevilor de clasa a VIII-a, iar elevii din această clasă s-au gândit să facă mici la şcoală. Ei s-au organizat, au luat o tavă de mici, au adus grill a şcoală şi cartofi prăjiţi de-acasă”, a declarat, pentru ebihoreanul.ro, directorul unităţii de învăţământ Daniel Negrean.

Acesta a precizat că toţi elevii care apar în înregistrare, dar şi cei care au participat au fost sancţionaţi cu scăderea notei la purtare. De asemenea, profesorii de serviciu, care se pare că au simţit mirosul, dar nu au luat măsuri, dau declaraţii şi sunt pasibili de sancţiuni.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și