Două persoane au decedat în Timișoara, iar o familie compusă din trei persoane, în Buziaș.

"Autoritățile s-au autosesizat și au fost deschise cinci dosare penale pentru ucidere din culpă, pentru fiecare deces survenit din cauza furtunii. După cercetări, se va stabili împotriva cui vor fi îndreptate aceste autosesizări", a declarat luni, pentru AGERPRES, Ancuța Morariu, purtător de cuvânt al Poliției Timiș.

În ceea ce privește panoul de la intrarea în Timișoara dinspre Lugoj, care a căzut peste o mașină al cărei șofer și-a pierdut viața, primarul Nicolae Robu a declarat pentru AGERPRES că pilonii acestui erau foarte solizi, zidiți în anii de dinainte de 1990, iar în urmă cu doi ani au fost doar "estetizați".

"Nimeni nu putea să-și închipuie că o asemenea zidire, care părea foarte solidă, s-ar fi putut prăbuși", a spus Nicolae Robu.

Pilonii laterali, masivi, au fost construiți în anii 80, pentru a bloca un autobuz în care fuseseră luați ostateci pasagerii. "Atunci s-a convenit la nivel județean să se construiască un zid plin, dur, acoperit cu o cortină care să lase impresia că este cale liberă, ca astfel să fie oprit. Asta am aflat și eu (...)", a mai spus Robu.

Citește și

loading...