Echipaje medicale din Braşov intervin, sâmbătă, într-o comună din judeţ unde au fost solicitaţi în sprijinul a trei copii găsiţi inconştienţi. Primele date arată că cei trei copii au băut Tomoxan, o substanţă toxică, iar toţi trei sunt în stop cardio-respirator.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja, paramedicii intervin în comuna Ungra, unde trei copii cu vârste de şapte, opt şi nouă ani au fost găsiţi inconştienţi.

Primele date arată că există suspiciunea că cei trei ar fi ingerat Tomoxan, o substanţă toxică antiparazitară, folosită la spălatul oilor.

Unul dintre copii a fost preluat de o ambulanţă pentru a fi dus la spitalul din Rupea, în timp ce pentru ceilalţi doi se fac manevre de resuscitare la faţa locului.

Citește și

Comentarii