”Anul acesta, Ziua Europei se celebrează într-o atmosferă încărcată de tensiuni sociale în multe dintre statele membre ale Uniunii Europene şi, în acelaşi timp, într-o atmosferă de neîncredere din partea cetăţenilor în capacitatea Uniunii de a răspunde aşteptărilor lor legitime de siguranţă a locurilor de muncă şi bunăstare. Marea provocare a momentului o constituie capacitatea oamenilor politici de a-i convinge pe cetăţeni că proiectul european este, în continuare, singurul care le garantează traiul în pace şi prosperitate. Recâştigarea încrederii cetăţenilor în cel mai de succes proiect politic al Europei, încredere puternic erodată de criza economică prelungită, trebuie să se întemeieze pe consolidarea şi accelerarea proceselor de integrare şi pe realizarea cât mai curând posibil a uniunii politice”, arată şeful statului în mesajul său, postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

În opinia acestuia, continuarea integrării europene, şi nu replierea pe poziţii naţionaliste, constituie soluţia pentru depăşirea acestui moment de cumpănă şi controverse din viaţa europenilor.

”Robert Schuman afirma, în discursul său vizionar din 1950, că Europa nu va fi construită dintr-odată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care să creeze, în primul rând, o solidaritate de fapt. Condiţia esenţială pentru parcurgerea acestui drum rămâne, însă, mobilizarea voinţelor politice ale statelor membre”, precizează preşedintele.

El le transmite românilor şi celorlalţi europeni ca, ”în această importantă zi din istoria procesului de unificare europeană”, ”să aibă forţa de a-i stimula pe politicieni să se întoarcă la înţelepciunea părinţilor fondatori ai Uniunii Europene”.

”Forţa înseamnă unitate, iar aceasta îşi va dovedi, din nou, valabilitatea în acţiunile de relansare economică. De asemenea, îi îndemn pe cetăţenii europeni să le arate politicienilor europeni că această grea încercare, criza economică, trebuie să devină un factor de consolidare a unităţii, astfel încât construcţia europeană să ajungă într-un orizont mai apropiat decât am fi prevăzut, o Uniune tot mai puternică a popoarelor şi tot mai slabă a statelor. Nu evit, totodată, să le adresez cetăţenilor europeni şi îndemnul de a îmbrăţişa cu putere ideea creării unei autentice uniuni politice”, a transmis şeful statului.

Totodată, el le cere românilor să aibă încrederea că apartenenţa ţării la o Uniune Europeană tot mai integrată, tot mai puternică ”va aduce cu sine garanţia de a avea un viitor sigur în pace şi bunăstare”.

”Pentru români, ziua de 9 Mai are o triplă semnificaţie. Pe de o parte celebrăm Ziua Europei Unite, pe de altă parte sărbătorim Ziua Independenţei, independenţă câştigată cu jertfa de sânge a Armatei Române pe câmpurile de bătălie la 9 mai 1877 şi, nu în ultimul rând, marcăm încheierea celui mai devastator război ce a avut loc pe pământul Europei. Asta ne face ca astăzi să fim mai mult ca oricând susţinători loiali ai unei Uniuni puternice, consolidate, Uniune care a asigurat, prin existenţa ei, cea mai îndelungată perioadă de pace pe continentul european. În această zi de sărbătoare, le urez românilor să aibă încrederea că apartenenţa României la o Uniune Europeană tot mai integrată, tot mai puternică, va aduce cu sine garanţia pe care o căutăm cu toţii de a avea un viitor sigur în pace şi bunăstare. La mulţi ani, Europa! La mulţi ani, români!”, afirmă preşedintele în mesajul transmis de 9 mai.

Citește și

loading...