Potrivit IPJ Olt, incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar polițiștii au fost sesizați la 112 cu privire la faptul că în comuna Bobicești ar fi avut loc un conflict spontan, iar trei bărbați ar fi fost împușcați de o persoană, după care aceasta ar fi părăsit locul faptei cu un taxi.

Polițiștii au pornit în căutarea suspectului, care a fost găsit în orașul Balș, fără a avea asupra sa arma folosită. Ulterior, arma a fost găsită într-un imobil din orașul Balș.

Victimele transportate la spital

Polițiștii au stabilit că în comuna Bobicești, în urma unor discuții contradictorii, un bărbat de 32 de ani ar fi tras cu un pistol neletal asupra altor trei bărbați, provocându-le acestora leziuni la nivelul capului și corpului și apoi a plecat. Acesta nu deține permis de portarmă.

Cele trei victime au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Orășenesc Balș, fără a le fi pusă viața în pericol. Polițiștii au dispus reținerea bărbatului de 32 de ani pentru o perioadă de 24 de ore pentru lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Instanța a decis luni arestarea preventivă a suspectului pentru 30 de zile.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet