Ieri, 28.12.2019, la ora 18.40, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, în cooperare cu lucrători ai Sectorului Poliției de Frontieră Carei, au desfășurat două acțiuni pe linia combaterii migraţiei ilegale, pe raza județului Satu Mare.

Astfel, lucrătorii noștri au depistat, la ieșirea din localitatea Carei, trei persoane care se deplasau pe jos, spre frontiera cu Ungaria. Întrucât nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, acestea au fost conduse la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, pentru cercetări.

Din primele verificări, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că trei dintre persoanele în cauză sunt cetăţeni din Algeria, cu vârste cuprinse între 16 și 31 de ani, fiind toți solicitanți de azil în ţara noastră.

După aproximativ 10 minute, polițiștii de frontieră din cadrul aceluiași serviciu în cooperare cu lucrători ai Sectorului Poliției de Frontieră Carei au mai depistat, pe direcția localității Pișcolț, județul Satu Mare, alţi patru cetățeni străini, care se îndreptau spre frontiera cu Ungaria.

Întrucât persoanele în cauză nu își justificau prezența în zonă și nu vorbeau limba română, acestea au fost conduse la sediul Poliției de Frontieră, în vederea continuării cercetărilor.

Din verificările preliminare, lucrătorii noștri au stabilit că sunt patru bărbați din Maroc cu vârste cuprinse între 24 și 48 de ani, aceștia fiind tot solicitanți de azil în România.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizare urmând a se dispune măsurile legale care se impun.

Totodată, cei șapte cetățeni străini au fost îndrumați spre Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet