Știri Sighet247.ro: Tribunalul Maramureş - Medicul șef al Casei de Pensii Maramureș a avut 58 de acte de mită în trei zile

Tribunalul Maramureş a anunţat astăzi, 10 august, că au fost reţinute două persoane în urma descinderilor care au avut loc la cabinetul de expertiză medicală din cadrul Spitalului Municipal Sighet din data de 8 august.

Tribunalul Maramureş - Medicul șef al Casei de Pensii Maramureș a avut 58 de acte de mită în trei zile Potrivit deciziei anunţate de Tribunalul Maramureş, „prin încheierea penală nr. 33/DL din data de 09.08.2017, pronunţată în dosarul nr. 2713/100/2017 al Tribunalului Maramureş, s-a respins propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii M. F., secretar dactilograf , în vârstă de 44 de ani, domiciliat în loc. Bogdan Vodă, şi M. M., medic primar, în vârstă de 55 de ani, domiciliat în Baia Mare, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită (prevăzute de art. 289 alin.1 Cod penal, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal), şi s-a dispus luarea faţă de aceştia a măsurii arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, respectiv din data de 9 august 2017, până la data de 7 septembrie 2017, inclusiv”.

Dintr-un comunicat de presă al instanţei de judecată aflăm că li s-a impus inculpaţilor obligaţiile de a nu părăsi imobilele în care locuiesc fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza, de a se prezenta în faţa organului de urmărire penală, judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi şi de a nu

„Majestate, nu pleca…” sau...
Mai multe gospodarii din Maramures au fost inundate
POIENILE DE SUB MUNTE - Un bărbat s-a înecat în râul Ruscova
Pistolarul de numai 17 ani este din Vișeu de Sus și a fost ridicat de poliție. Avea și droguri asupra lui
GAZ între SIGHET și BORȘA - Discuții la Consiliul Județean Maramureș pentru demararea procedurilor de introducere a gazului metan
Profesorul universitar Nicolae Iuga a fost distins cu Premiul Academiei Române pentru Filosofie
SATU MARE - Mega dosar cu afaceriști, bancheri și inspectori ANAF, retrimis la DIICOT
POLIȚIA în ALERTĂ - Tânăr prins de un agent QUICK PROTECT cu un revolver cu glonț pe țeavă, într-un club din Baia Mare
Un tânăr de 26 de ani din Sighetu Marmației a rupt cu mașina un stâlp, a intrat în gardul unei case şi a băgat în spital trei persoane
Facebook va afişa reclame la începutul clipurilor video
VIDEO - Cel puţin patru morţi, doi dintre ei copii, în Franţa, după ce un tren a intrat în plin într-un autobuz şcolar
ATENŢIONARE METEO - Cod galben de ploi în Maramureş până sâmbătă
Jandarmii sigheteni vor fi la datorie pe timpul paradei Festivalului „Cum e datina străbună” din Sighetu Marmaţiei
Primăria Municipiului Baia Mare în parteneriat cu Garda Ecologică Baia Mare au obținut Marele Premiu cu proiectul „Baia Mare curată!”
Vişeu de Sus și Ocna Șugatag - Sancțiuni pentru delicte silvice și transportul ilegal de material lemnos
Scrisoare deschisă către Consiliul local al muncipiului Sighetu Marmației (autor, Gheorghe Todinca director al Muzeului Maramureșan)
Starea vremii și a drumurilor din Maramureș pentru 14 Decembrie
Metoda „Împrietenire” prin care hoții au furat 300.000 de lei și 1,3 kilograme de bijuterii din aur
La noi cam toate-s răsturnate
De joi, timp de trei zile - doliu național în memoria Regelui Mihai I
Șase migranți reținuți la frontiera cu Ungaria
FOTO: CRĂCIUNEȘTI - Aproximativ 3.000 pachete cu țigări confiscate de polițiștii de frontieră
Cu drepturile garantate, cei mulți n-au parte de dreptate!
Spectacol celest -
VW nu se potolește: Două dispozitive ilegale pentru emisii, descoperite pe un model al mărcii
VITAL - Conductă spartă pe strada Balc Vodă din Sighetu Marmației
Audi A4 căutat în Anglia, descoperit de poliţiştii de frontieră în Sighetu Marmației
Femeia bănuită că ar fi împins o tânără pe linia de metrou în staţia Dristor, a fost reţinută pentru 24 de ore
BULETINUL RUTIER - Circulaţia este asigurată pe toate sectoarele de drum din Maramureş, carosabilul fiind negru şi umed
SIGHET: FOTO - O autoutilitară a rămas blocată pe un pod putred, după ce acesta s-a rupt sub greutatea mașinii
BORȘA - O autoutilitară şi lemnul transportat ilegal, confiscate de poliţişti
Urmărit internaţional, depistat de poliţiştii maramureşeni
Scrisoare deschisă semnată de Teofil Ivanciuc - Casa Memorială „Elie Wiesel” trebuie să rămână Sighetului!
Ipocrizia din Parlament
Părintele Constantin Necula a primit Crucea Voievodală Maramureșeană