Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, copreședinte al Coaliției pentru Maramureș a declarat că experiența ultimilor ani demonstrează buna colaborare interetnică și în administrația locală. La cârma municipiilor Baia Mare și Sighetu Marmației se află, alături de primarii în funcție, câte un viceprimar de la cele două structuri teritoriale ale UDMR. Atât Noemi Vida, cât și Ildiko Béres sunt adevărate doamne care, prin felul în care și-au îndeplinit atribuțiile au făcut cinste atât comunității maghiare, cât și Maramureșului.

”În Maramureș, pentru mine, ca și președinte al Consiliului Județean, comunitatea maghiară are o importanță aparte. Reprezentanți de frunte ai statului român au încercat, prin declarații tendențioase, să tulbure buna armonie dintre români și maghiari. Noi, maramureșenii, suntem oameni inteligenți, oameni ai dialogului și nu ne lăsăm antrenați în jocurile iresponsabile ale celor din București. Potrivit protocolului încheiat cu reprezentanții UDMR, cărora le mulțumesc, partenerii maghiari mă vor susține pentru un nou mandat la președinția Consiliului Județean Maramureș și vor susține și candidatura primarului Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș. Totodată, pentru Primăria Sighetu Marmației, UDMR îl va susține pe candidatul Coaliției pentru Maramureș, Vasile Moldovan. Personal, le asigur pe Noemi Vida și Ildiko Béres că, în calitate de copreședinte al Coaliției pentru Maramureș, vor avea tot suportul meu pentru a ocupa, și în mandatul 2020 – 2024, funcțiile de viceprimar în municipiile Baia Mare și Sighetu Marmației. Acest protocol de colaborare se va aplica și în cazul candidaților susținuți de Coaliția pentru Maramureș la primăriile orașelor Baia Sprie, Borșa, Seini, Târgu Lăpuș și Tăuții Măgherăuș. În baza reciprocității, Coaliția pentru Maramureș va susține reprezentanții UDMR pentru funcțiile de viceprimari în cele două municipii din județ, dar și în alte orașe ale județului”, a declarat președintele Consiliului Județean și copreședinte al Coaliției pentru Maramureș, Gabriel Zetea.

Noemi Vida și Ștefan Béres consideră că protocolul încheiat cu Coaliția pentru Maramureș este benefic pentru comunitatea maghiară

Atât Noemi Vida, președintele Organizației Teritoriale UDMR Baia Mare, cât și Ștefan Béres, președintele Organizației Teritoriale UDMR Maramureșul Istoric au declarat că, la alegerile locale, reprezentanții comunității maghiare au semnat protocoale de susținere reciprocă cu alte partide, pentru a putea reprezenta cât mai bine etnicii maghiari. ”Am avut, și cu patru ani în urmă, atât un protocol de colaborare cu Coaliția pentru Baia Mare, la nivelul municipiului, cât și un protocol de colaborare cu PSD Maramureș, în Sighetu Marmației dar și în alte comunități locale. Aceste protocoale de susținere pe care le încheiem cu diferite structuri politice sau administrative urmăresc interesele maghiarilor și reprezentarea cât mai corectă a acestora în Maramureș”, a declarat Ștefan Béres, președintele Organizației Teritoriale UDMR Maramureșul Istoric.

Și Noemi Vida, președintele Organizației Teritoriale UDMR Baia Mare a arătat că acest protocol a fost contrasemnat de ambele structuri ale UDMR Maramureș, deoarece buna colaborare existentă cu cei doi copreședinți ai Coaliției pentru Maramureș, Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș și Cătălin Cherecheș, primarul muncipiului Baia Mare a fost una benefică pentru maghiarii din județ.

Șeful administrației județene, Gabriel Zetea a subliniat faptul că a fost mereu un promotor al diversității, al toleranței etnice și religioase, al relațiilor interetnice statornice. ”Solidaritatea este posibilă dincolo de diferențele culturale, iar omenia nu ține de etnie. Acest protocol de susținere reciprocă este pentru Maramureș și maramureșeni, pentru un spațiu comun al fraternității și al reprezentării interesului public”, a conchis președintele Consiliului Județean și candidatul Coaliției pentru Maramureș pentru un nou mandat în fruntea administrației județene, Gabriel Zetea.


Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT MARAMUREȘ, cod mandatar financiar 21200019

Citește și

loading...