“La faţa locului s-au deplasat de urgenţă paramedicii de la Detaşamentul de pompieri din Marghita. La sosirea echipajului, rudele copilului au devenit violenţi, echipajul a fost agresat verbal şi fizic, autoutilitara a fost vandalizată. Au spart parbrizul, geamurile de la uşa din spate”, potrivit informațiilor BIHOREANUL.

Motivul? Echipajul a străbătut cei 30 kilometri până la Derna în aproximativ o jumătate de oră şi a ajuns la ora 21.18, rudele copilului reproşându-le paramedicilor întârzierea. “I-au înjurat şi ameninţat pe membrii echipajului, iar pe şoferul autoutilitarei l-au şi lovit”, spune sursa citată, în urma loviturilor acesta alegându-se cu contuzii în zona capului şi abdomenului care, din fericire, au fost uşoare şi nu au necesitat internarea.

Copilul a fost găsit şi preluat de paramedici în stop cardiorespirator. “Pe tot drumul, până la întâlnirea cu un alt echipaj pornit de la Oradea, cel de Terapie Mobilă, şi ulterior, după preluare, s-au efectuat manevre de resuscitare. Din nefericire, copilul nu a răspuns. La ora 22.20, copilul a fost declarat decedat”, a mai declarat Roşca.

Poliţiştii s-au sesizat din oficiu în caz şi au deschis două dosare penale.

Citește și

Comentarii