Ultimul bilanț indică un mort și 22 de răniți, în Times Square din New York, după ce un șofer a intrat joi cu mașina în pietoni, potrivit agențiilor internaționale de presă.
"În baza informațiilor de care dispunem pentru moment, nu există nicio indicație că ar fi vorba de un act de terorism", a declarat primarul New York-ului, Bill de Biasio, citat de AFP, subliniind totuși că prezența forțelor de securitate a fost întărită în locurile-cheie ale metropolei americane.
Autoritățile l-au identificat și reținut pe șoferul vehicului — Richard Rojas, 26 de ani, din Bronx, care a lucrat în cadrul armatei din 2011 până în 2014.
Conform EFE, el a mai fost arestat de două ori pentru conducere sub efectul alcoolului și alte încălcări ale legii. În martie, a fost reținut ultima dată după ce a amenințat cu cuțitul la gât o persoană.
Potrivit unor surse din poliție citate de televiziunea ABC, rezultatele probelor în cazul șoferului ar fi fost negative la alcool, dar pozitive în privința folosirii de narcotice.
Conform relatărilor martorilor, el conducea vehiculul său în apropiere de Times Square când a virat pentru a intra pe strada 42 și, conducând pe contrasens, a urcat bordura și a intrat în pietoni, prima victimă fiind o turistă de 18 ani, din statul Michigan, care a murit pe loc. Ea era însoțită de sora sa, de 13 ani, aceasta fiind rănită, potrivit autorităților.
Rojas și-a continuat cursa pe contrasens și a călcat cu mașina trecătorii din zona pietonală până ce s-a izbit de un stâlp, pe strada 45.
"Venea foarte rapid, cu circa 120 de kilometri la oră pe contrasens", a spus pentru EFE un vânzător stradal de mâncare.
Incidentul din Times Square, una din atracțiile New York-ului, vizitată anual de zeci de milioane de turiști, s-a produs joi la prânz, ora locală (16,00 GMT) pe o vreme însorită.
Preluare: AGERPRES