Incidentul s-a petrecut luni, în jurul prânzului. Bărbatul, în vârstă de 64 de ani, a căzut de pe o scară, în timpul lucrărilor de renovare a unei clădiri din Generaal Cabrastraat.

Din informațiile preliminare, oferite de autorități, cel mai probabil omul s-a dezechilibrat.

„Poliția ne-a informat în jurul orei 13.15 că s-a întâmplat ceva. S-a dovedit că un muncitor român a căzut de pe o scară în Generaal Cabrastraat în timpul lucrărilor de renovare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Biroului Auditorului Muncii din Anvers, Pieter Wyckaert, potrivit publicației Pzc.

„Nu au existat martori care să fi văzut că se întâmplă, dar se pare că bărbatul a căzut de la 7 sau 8 metri înălțime. Colegii săi au încercat să-l resusciteze, dar în zadar. A murit pe loc”, a adăugat acesta.

Oamenii legii continuă cercetările, pentru a afla cu exactitate ce s-a întâmplat. Potrivit acestora, muncitorul român locuia în Anvers.

Citește și

Comentarii