Preg─âtirea sa se vede ├«n presta╚Ťia excep╚Ťional─â pe care o are ca predicator. Este ╚Öi un foarte bun c├ónt─âre╚Ť, activ├ónd ├«n corul tinerilor preo╚Ťi organizat la nivel de Episcopie. Are ╚Öi o activitate administrativ─â remarcabil─â, fapt pentru care Episcopia i-a ├«ncredin╚Ťat sarcina de a supraveghea lucr─ârile de restaurare cu finan╚Ťare european─â care se deruleaz─â la Palatul Cultural din Sighet. A func╚Ťionat c├ó╚Ťiva ani ca paroh ├«n Glod, cu rezultate pastorale ╚Öi culturale str─âlucite.

Într-un cuvânt, venirea acestui preot ca paroh în municipiul Sighet va fi un câștig atât pentru credincioși, cât și pentru Biserică în ansamblu.

Recent, p─ârintele Paul Tomoiag─â de la Catedral─â a trecut la pensie dup─â ├«mplinirea v├órstei legale de pensionare, iar postul a fost declarat vacant ╚Öi scos la concurs. Cum era de a╚Öteptat, la concurs notele cele mai mare le-a luat p─ârintele Dan Sid─âu. ├Än consecin╚Ť─â, a fost numit pe acest post, instalarea oficial─â ├«n prezen╚Ťa unui reprezentant al Episcopiei urm├ónd a avea loc duminic─â 8 martie a.c.

Ar fi de dorit ca, dup─â o slujire ├«ndelungat─â, p─ârintele Paul Tomoiag─â s─â se retrag─â cu demnitate la pensie, s─â nu se apuce s─â ├«ndemne la ceva manifest─âri ├«mpotriva noului preot, pentru c─â atunci Episcopul ├«l poate sanc╚Ťiona cu asprime ╚Öi s─â ├«l trimit─â ├«n afara clerului slujitor, pe urmele mai celebrului Vasile Petrovai, zis ╚Öi Popa Kent.

Citește și

loading...