Consilierii locali care au inițiat acest demers, au adus mai multe acuze viceprimarului, acuze expuse în referatul privind propunerea eliberării din funcție a viceprimarului, printre care: menținerea fără încetare a unei stări de tensiune continue atât în relația cu Primarul cât și cu Consiliul local, arogarea unor atribuții cu de la sine putere, fără a-i fi delegate de către Primar sau de către Consiliu local, lipsa nemotivată de la unele ședințe de Consiliu local, având ca unic scop blocarea luării unor hotărâri, având ca efect crearea unor blocaje în administrație, respectiv sabotarea orașului.

Pentru ca Daniela-Maria Onița-Ivașcu să poată fi demisă din funcția de viceprimar, proiectul trebuie votat favorabil de cel puțin două treimi din numărul de consilieri locali în funcție - în cazul mun. Sighet vorbim de minim 13 consilieri dintr-un total de 19 existenți. Procedura prevede ca votul să fie secret.

Demiterea Danielei-Maria Onița-Ivașcu, în opinia multor sigheteni, ar fi un pas spre normalitate și ar pune capăt circului existent în Consiliul local.

Dacă va fi sau nu demis viceprimarul, vom afla vineri la ședință. Ședința de Consiliu local este publică.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet