Un posibil nou referendum în Marea Britanie pe tema BREXIT
Știri Sighet247.ro: Un posibil nou referendum în Marea Britanie pe tema BREXIT

Ideea că doar un nou referendum va putea să tranşeze pe tema viitorului ţării îşi croieşte drum în Regatul Unit, după doi ani de certuri guvernamentale şi alte disensiuni parlamentare pe tema Brexitului, scrie AFP, preluată de News.ro.

Un posibil nou referendum în Marea Britanie pe tema BREXIT Fostul ministru britanic al educaţiei Justine Greening a devenit, luni, unul dintre cei mai influenţi susţinători ai organizării unui asemenea scrutin - cunoscut sub numele de "People`s Vote" („Vot popular”) - şi care, puţin câte puţin, are tot mai mulţi susţinători.

„Singurul mod de a ieşi din impas este să se retragă decizia finală cu privire la Brexit din mâna politicienilor (...) şi să fie încredinţată poporului”, a declarat deputata conservatoare pentru The Times.

Această luare de poziţie intervine după publicarea de către Guvernul conservator a „Planului de la Chequers”, o propunere vizând să păstreze relaţii comerciale strânse cu continentul după Brexit, prevăzut pe 29 martie 2019. Acest proiect a condus la demisii în Guvern şi la ameninţări cu rebeliunea în rândul deputaţilor eurosceptici, ceea ce-i face pe unii diplomaţi să se teamă că Londra nu o să mai fie niciodată în măsură, până la urmă, să încheie acordul cu privire la divorţ.

Un fervent apărător al UE, fostul premier laburist Tony Blair a cerut un nou vot, afirmând că Executivul nu va avea niciodată susţinerea necesară să-şi implementeze „Planul de la Chequers”.

„Suntm încolţiţi. În orice lume raţională (...), poporul ar lua decizia”, a subliniat el.

Ideea unui nou referendum, după cel de la 23 iunie 2016, care a decis cu 52% din voturile exprimate ieşirea din UE, este susţinută, de asemenea, de fostul premier conservator John Major, de fostul vicepremier Nick Clegg (centru) sau de fostul ministru de externe laburist David Miliband.

SCHIMBARE ÎN OPINIA PUBLICĂ

Dincolo de luări de poziţie, mişcarea care susţine un al doilea referendum se organizează. La sfârşitul lui iunie, la Londra, zeci de mii de persoane au manifestat cu scopul de a cere un vot asupra condiţiilor finale ale retragerii regatului din Uniune.

În aprilie, nouă organizaţii pro-UE au lansat o campanie comună în vederea promovării unei noi consultări care ar propune, concret, fie să se accepte orientările Theresei May, fie să se rămână în UE.

Tony Blair şi Justine Greening militează pentru prezenţa unei a treia opţiuni pe buletinul de vot - posibilitatea ieşirii din UE fără acord cu Bruxelles-ul, o cale apărată de asemenea de anumiţi „Brexiter”-i duri.

Opoziţia laburistă, care nu este ocolită

A început războiul economic dintre SUA și Turcia
BÂRSANA - Se circulă bară la bară în zona Mănăstirii Bârsana
REPUBLICA `DRAGNEA` - Nou șef interimar al Jandarmeriei este din Teleorman
Spunem sau nu La mulți ani! de 15 august?
FOTO: SIGHET - Autoturism plin cu țigări de contrabandă, depistat de polițiștii de frontieră pe o stradă din localitate
Adormirea Maicii Domnului - semnificațiile sărbătorii
METEO - Vremea în Maramureș pentru miercuri, 15 august
În 16 august donare de sânge la Sighet
Ecaterina Andronescu cere demisia lui Dragnea și a premierului Dăncilă
Baza sportivă din Şomcuta Mare a fost inaugurată LA STANDARDE EUROPENE. În Sighet, paragină
Măsuri de fluidizare a traficului în punctele de frontieră în minivacanța de Sfânta Maria
SIGHET - Invitație la Hramul Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului”
FOTO - Pod rutier, prăbușit în Italia. Presa vorbește de zeci de morți
PERICOL - Pietoni în stare de ebrietate pe drumurile publice
Tăuţii Măgherăuş - Percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane cercetate pentru înşelăciune
Scandal la Spitalul Borșa din cauza declarațiilor jignitoare ale unui medic la adresa protestatarilor din Diaspora
Pelerinaje la mănăstirile din Maramureș de Sfânta Mărie
MAREA BRITANIE - Un român a distrus 5 case noi cu un excavator, pentru că nu și-a primit salariul
VIDEO: CALIFORNIA - Un avion de mici dimensiuni aterizează pe o autostradă, în mijlocul mașinilor
Klaus Iohannis, declarații referitoare la intervenția jandarmilor la protestul din 10 august
Deși reabilitat recent, DN 18B Târgu Lăpuș – Cășeiu are nevoie de reparaţii
METEO – Află cum va fi vremea în Maramureș marți, 14 august 2018
De ce a ieşit lumea în stradӑ ?
PRIMUL MECI AL VERII – Zimbrii băimăreni de la CSM Știința i-au învins pe cei de la ACS Tomitanii Constanța, scor 67-5
MARAMUREȘ - METEO pentru următoarele două săptămâni, intervalul 13 – 26 august 2018
Aeroportul Internațional Maramureș: Se caută agenți de securitate aeroportuară
Șapte vagoane ale unui marfar au căzut în gol după ce un viaduct s-a rupt
CĂPUŞE! – 36 cazuri de Boala Lyme, într-un an, în Maramureş
IEUD – Fiii satului, întâlnire de Sfânta Maria. Află programul evenimentului
JANDARMINERIADA - Turiști israelieni coborâți cu forța din taxi și bătuți de jandarmi. Ambasada Israelului a protestat oficial
Doi tineri reținuți pentru furturi din lăcaşuri de cult din mai multe judeţe
BĂUT LA VOLAN - 1.50 mg/l alcool pur în aerul expirat este recordul acestui weekend la alcoolemie în Maramureș
Plângere penală pe numele lui Carmen Dan și Speranța Cliseru, după mitingul diasporei
Fostul militar din Legiunea Străină, care a înjunghiat un bodyguard în Baia Mare, a fost arestat
FOTO - Mașini căutate în Germania și Italia, oprite la vama Petea