Locuitorii din Jakarta au fost cuprinşi de panică şi şi-au părăsit locuinţele în mare grabă, însă autorităţile locale nu au raportat deocamdată victime omeneşti şi nici pagube materiale.

"Am fost foarte speriată, cutremurul s-a produs dintr-o dată şi a fost foarte puternic", a declarat o bonă din Jakarta, Ani, în vârstă de 38 de ani.

"Când am simţit că locuinţa începe să se clatine, l-am luat repede în braţe pe copilul angajatorului meu şi am fugit pe scări", a adăugat ea.

Seismul s-a produs la ora locală 16:05 (09:05 GMT), iar epicentrul său a fost situat la 52 de kilometri sud-vest de oraşul Sumur din provincia Banten, în apropiere de Jakarta, la o adâncime de 10 kilometri.

Cutremurul a fost resimţit şi în provincia West Java şi în Lampung, pe insula Sumatra.

Agenţia de meteorologie din Indonezia (BMGK) a anunţat că acest seism nu a avut forţa necesară pentru a provoca un tsunami.

Indonezia se află în aşa-numitul "Cerc de Foc al Pacificului", o zonă cu o puternică activitate seismică, unde mai multe plăci tectonice ale Pământului se intersectează şi provoacă un număr mare de cutremure şi evenimente vulcanice.

Luna trecută, un seism cu magnitudinea 7,4 s-a produs în partea estică a Indoneziei, declanşând o alertă de tsunami şi obligându-i pe rezidenţi să îşi părăsească locuinţele în mare grabă, dar care a provocat doar pagube materiale minore.

Citește și

Herodot Grup Sighet