Senatoul de Lugoj ar fi propus chiar el reducerea programului de muncă, dacă ar fi avut susținere. La aflarea veștii că există deja o țară în Europa unde angajații lucrează șase ore în loc de opt, politicianul a început să ceară părerile colegilor de partid.

"Dumnezeu a lucrat minunat. Imediat cum am citit, aveam o întâlnire planificată cu domnul Oprea în care i-am spus: Da, o luăm în calcul. Discutăm”, povestește Ioan Iovescu, senator.

Demnitarul susține că o astfel de măsură atrage numeroase avantaje, cum ar fi posibilitatea de a avea două joburi, care cumulate ar înseamna nouă ore lucrate în fiecare zi și mai mulți bani în buzunar. Totodată, unii angajați ar fi mai eficienți, susține demnitarul.

"Una este un randament la șase ore și alta e un randament este la opt ore. Cei care lucrează în fabrici pe bandă, nu este ușor ca opt ore să tragi. În momentul în care se reduce programul de lucru, au această posibilitate de a mai lua un job", a adăugat Iovescu.

Managerii din domeniul privat susțin că nu i-ar deranja ca angajații să aibă un program mai scurt, atâta timp cât productivitatea ar fi aceeași. Cu toate acestea, reducerea orelor petrecute la serviciu ar putea atrage de la sine și o diminuare salarială.

Psihologii susțin că, în cazul angajaților din corporații, statul peste program este la ordinea zilei, scrie Digi 24. În aceste condiții, la fel de des întâlnit este și stresul accentuat sau frustrările din cauza orelor puține petrecute cu familia sau prietenii.

"De foarte multe ori aud persoane că stau mult peste program și ajung să nu mai aibă viață personală. Reducerea programului de lucru ar fi foarte benefică pentru că ar crește calitatea vieții”, este de părere Adriana Dodea, psiholog.

Dacă Suedia este prima țară din Uniunea Europeană care a renunțat la programul de lucru de opt ore, senatorul Ioan Iovescu crede că România ar trebui să fie următoarea. Proiectul de lege ar urma să se materializeze, cel târziu anul viitor, susține politicianul.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și