Mihai Lauruc a declarat următoarele în ședința de CL Sighet:

„Vreau să ridic o problema cetățenească:

Domnilor, noi v-am ales să ne reprezentați cu demnitate, nu să ne aduceți prejudicii și aici mă refer la cei implicați în acte de acest fel.

Concret, orașul Sighet arată ca după război mizerie, praf, dezordine, etc. Vedem cu toții ce se întâmplă în orașul nostru.

Mai grav, în orașul nostru ne sunt încălcate cele mai elementare drepturi ale omului, dreptul la proprietate care este garantat de statul Român prin Constituție.

Și vă dau un exemplu concret: fiului meu i-a fost devastată proprietatea, o proprietate în valoare de aproximativ 5 milioane de euro, care se află pe platforma industrială din oraș (fostul CPL).

Este vorba de depozitul de produse petroliere din Sighet, cel mai mare din Maramureș.

De fapt noi, localnicii, suntem cotropiți de străinii care se află în cârdășie cu autoritățile locale, autorități care au menirea să aplice legea și să ne apere de aceste grupuri care au venit să ne mulgă... scuzați expresia! Doar nu va închipuiți că străinii vin să ne ajute!

Este vorba de firma AVIVA și XILOBAIA, ambele având aceiași asociați străini. Ei au devastat depozitul de produse petroliere, proprietate a fiului meu.

Au scos șinele de cale ferată, coproprietatea indiviză forțată a fiului meu, și au vândut-o la fier vechi, fără nici un drept.

Pe drumurile de acces auto și calea ferată au construit abuziv hale industriale în 3 modalități ilegale:

- fără autorizație de construire;
- cu nerespectarea autorizațiilor de construire emise;
- în baza unor autorizații de construire emise în mod nelegal de Primăria Sighet.

Primăria Sighet refuză în mod sistematic să aplice legea și să ne pună la dispoziție autorizațiile de construire eliberate, multe emise cu nerespectarea legii.

Practic au făcut ca acest depozit să devină nefuncțional.

Astfel, familiei mele i se aduc prejudicii imense în fiecare zi, iar Primăria Sighet și Primarul sunt părtași la crearea acestor prejudicii, pentru care, într-o bună zi, vor trebui să răspundă.

Primarul și Primăria Sighet nu respectă și nu aplică legea atunci când sunt interese, iar prin atitudinea lor favorizează făptuitorii, așa ziși „investitori străini”.

Am adus în repetate rânduri la cunoștința autorităților locale aceste fapte grave, atât verbal cât și în scris, încă de acum doi ani și le-am cerut să aplice legea. Am un teanc de adrese trimise și răspunsuri evazive primite de la Primărie, însă fără niciun rezultat concret până în prezent.

Depozitul de produse petroliere a fost racordat la toate utilitățile: canal, apă, curent electric de forță și iluminat, stația PSI, sația de spumare, rampă de încărcare - descărcare etc.

Toate acestea au fost devastate, motoare, pompe au fost furate, deși toată proprietatea fiului meu a fost îngrădită cu gard și porți metalice de acces, care, deasemenea, au fost distruse, iar materialul rezultat a fost furat și vândut la fier vechi, la fel ca și șinele de cale ferată, de către aceeași „investitori străini”.

Nu exclud ca prada să fi fost împărțită cu autoritățile locale... Asta ar fi explicația pentru care nu se ia nicio măsură împotriva făptuitorilor, ci dimpotrivă „investitorii străini” sunt ocrotiți și încurajați ca în continuare să distrugă și să ocupe abuziv proprietățile românilor”, a declarat în fața Consiliului local dl. Mihai Lauruc, în speranța că autoritățile locale se vor pune în mișcare și că se va rezolva ceva.

Din păcate, Consiliul local nu are nicio atribuție în acest sens, atribuțiile revenind strict Primarului și arhitectului șef al orașului. Așteptăm să vedem ce măsuri se vor lua pentru remedierea situației.

Sighet 247 așteaptă un punct de vedere din partea societății Aviva SRL, dar și a primarului sau a arhitectului șef al municipiului Sighet cu privire la acuzațiile care li se aduc.

Mai jos puteți vedea câteva poze cu depozitul de produse petroliere înainte de anul 2014 și poze din anul 2019, cu drumul de acces blocat, parte din teren ocupat în mod abuziv și transformat în depozit de material lemnos și moloz.

Un sighetean acuză firma Aviva SRL că i-a ocupat abuziv o parte din teren. Totul, sub oblăduirea autorităților locale și a primarului Horia Scubli

Un sighetean acuză firma Aviva SRL că i-a ocupat abuziv o parte din teren. Totul, sub oblăduirea autorităților locale și a primarului Horia Scubli

Un sighetean acuză firma Aviva SRL că i-a ocupat abuziv o parte din teren. Totul, sub oblăduirea autorităților locale și a primarului Horia Scubli

Un sighetean acuză firma Aviva SRL că i-a ocupat abuziv o parte din teren. Totul, sub oblăduirea autorităților locale și a primarului Horia Scubli

Un sighetean acuză firma Aviva SRL că i-a ocupat abuziv o parte din teren. Totul, sub oblăduirea autorităților locale și a primarului Horia Scubli

Un sighetean acuză firma Aviva SRL că i-a ocupat abuziv o parte din teren. Totul, sub oblăduirea autorităților locale și a primarului Horia Scubli

Citește și

loading...