Barbatul declara că după ce polițiștii l-ar fi agresat, aceștia l-au dus la audieri și chiar i-au aplicat o sancțiune contravențională de 1.000 de lei. Apoi l-au lăsat acasă. Doar că sigheteanul a ajuns la Unitatea Primire Urgență a Spitalului Municipal Sighetu Marmației.

Mama lui Andrei Șimon a declarat pentru ActualMM.ro că aseară fiul ei era acasă cu concubina lui. „La un moment dat o femeie care are ceva probleme psihice a bătut la ușă și a strigat în gura mare că îl omoară, că e gravidă cu el și tot felul de lucruri din acestea. Concubina fiului meu a sunat la 112 și a venit un echipaj de poliție format din trei oameni. Doi dintre polițiști au intrat în casă și acolo l-au bătut. Cu toate că au fost chemați pentru femeia care făcea scandal, ei l-au agresat pe fiul meu. Apoi l-au dus la poliție unde l-au audiat.

Apoi i-au dat amendat 1.000 de lei, amendă pe care fiul meu nu a semnat-o. Fără prea multe explicații l-au lăsat să plece acasă. Nu a ajuns acasă pentru că s-a dus la spital. Are mâna luxată iar pe față tot e vânăt. Nu se poate așa ceva. Femeia aia numai probleme face și ea nu a pățit nimic. Asta e dreptate?” a spus mama tânărului. Barbatul este hotărât să își scoată certificat medico-legal și să facă plângere împotriva celor doi polițiști care l-ar fi agresat.

Poliția neagă acuzele și susține că bărbatul a fost recalcitrant atât cu polițiștii, cât și cu o femeie. Iată punctul de vedere al IPJ Maramureș: „Ieri polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați prin 112 despre producerea unui scandal pe strada Unirii din municipiu. Echipajul de ordine publică deplasat la fața locului a constatat că un bărbat în stare de ebrietate, tulbură liniștea publică și agresează o femeie.

Întrucât a continuat să se manifeste violent și în prezența echipajului de ordine și siguranță publică, bărbatul a fost condus la sediul poliției și sancționat contravențional conform prevederilor legii 61/1991, republicată. Ulterior femeia agresată a depus plângere împotriva bărbatului sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire” a declarat pentru ActualMM.ro, subinspector Florina Meteș, purtător de cuvânt al IPJ Maramureș.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și