La faţa locului s-a stabilit că este vorba de un tânăr de 31 de ani, din Ruscova, care a pierdut controlul volanului autovehiculului pe care îl conducea şi a ajuns în gardul. În urma impactului au rezultat pagube materiale.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0.80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Centrul de permanenţă Ruscova pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările urmând a dispune măsuri legale.

Citește și

Comentarii