„De 37 de ani de când sunt în comună nu am mai văzut așa ceva! M-a așteptat lângă pârâu și brusc a sărit pe oile din turmă. M-am speriat foarte tare” – a spus îngrijitorul oilor.

„În urmă cu câteva ore am fost sesizați de primarul comunei Copalnic Mănăștur, dl. ing. Vasile Mihalca, că pe raza comunei a avut loc un atac de urs la o stână de oi soldat cu uciderea unei oi și rănirea alteia.

În urma sesizării, ne-am deplasat la stâna în cauză unde îngrijitorul a confirmat cele spuse de domnul primar. Din spusele acestuia, atacul s-a produs la lumina zilei.

Tot în această seară, un alt cetăţean ne-a semnalat faptul că în cursul serii de ieri, în zona Preluca, la o livadă de pruni a fost văzut un urs de talie medie spre mare, aspect deocamdată neverificat de către personalul asociației noastre.

Menționăm faptul că în cadrul patrulărilor personalului nostru de teren, s-au observat tot mai des urme ale prezenței ursului ori au avut loc observații directe ale unor exemplare de urs brun în cuprinsul fondului cinegetic 46 Mănăștur, existând capturi video în acest sens.

Pe cale de consecință rugăm și totodată avertizăm cetățenii care au activități zootehnice, silvice, agricole, dar și pe cei pasionați de drumeții ori de culesul fructelor de pădure sau a ciupercilor să desfășoare aceste activități cu maximă prudență” – transmite Mihai Timbuș, director AVPS Diana Transilvania.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și