De doi ani, Leslie Lobel studiază comportamentul mai multor tulpini ale acestui virus în laboratorul său de la universitatea israeliană, în coordonare cu un institut de cercetări din Uganda, țară în care călătorește de mai multe ori pe an. A fost în luna august 2014 și va mai merge în noiembrie.

Pornind de la supraviețuitori, cercetătorul analizează modul în care se obține imunitatea împotriva bolii folosind așa-numiții anticorpi monoclonali umani.

"În ultimii patru ani am dezvoltat o bibliotecă de anticorpi umani care pot neutraliza virusurile Ebola și Marburg", spune Leslie Lobel.

Deși Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că vaccinul pentru stoparea actualei epidemii ar putea fi gata la începutul anului 2015 pentru a fi utilizat în Africa, Leslie Lobel consideră că anunțul este precipitat.

Nu se pot produce tratamente într-un mod atât de accelerat în actuala epidemie, "pur și simplu nu este realist, indiferent câți bani s-ar investi", apreciază virusologul.

În prezent, armata americană dispune de un vaccin activ, însă obiectivul lui Leslie Lobel este de a crea unul pasiv pornind de la componente produse de sistemul imunitar uman.

Newyorkez de origine și educat la Universitatea Columbia, acest expert în Ebola a emigrat în Israel în 2003. Pentru a-și desfășura activitatea, beneficiază de finanțare din partea unor instituții ca Pentagonul și Uniunea Europeană.

"Principala noastră provocare este de a face societatea să înțeleagă că bolile infecțioase sunt o problemă", subliniază expertul.

Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că vaccinurile la care lucrează în prezent un laborator elvețian și unul canadian ar putea fi administrate în ianuarie personalului medical din țările afectate.

Leslie Lobel susține însă că, deși înțelege că persoanele care își dau viața pentru a le salva pe celelalte trebuie să fie imunizate, s-ar putea crea o gravă problemă politică.

"Ce tip de mesaj i se transmite poporului Liberiei — acela că persoanele care îi îngrijesc sunt mai importante?", se întreabă cercetătorul, potrivit căruia vaccinul trebuie să fie accesibil pentru toți cei expuși.

Leslie Lobel a început să se intereseze de Ebola pentru că, dat fiind înaltul grad de mortalitate, dacă se obține vaccinul se salvează multe vieți.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și